Era vara.
Era liniste.
Era mare.
Mare era.
Mare era si pofta de hamac.
De carti necitite la timp.
Si pofta de peste.
Si aici aparu un om bun cu suflet mare si cu experienta.
Si acel om a pus pe masa o reteta de peste pregatit in sos de soia, pe care a aflat-o de la un var de-al lui care la randul sau a luat-o de la un chinez.
Pionerii au personalizat notiunea de peste cu ceea ce se gasea mai oportun pe rafturile unei “rascruci de drumuri” – dorada.
Facuta la gratar, asa cum scrie la carte.
Dar.
Mai jos urmeaza o interpretare mizerabila a acelei retete.
Fara dorada.
Fara gratar pe lemne.
In schimb cu dragoste si cu o nuanta sanatoasa de experiment (concluziile vi le faceti singuri: va dau metoda – alegeti realizarea).
Deci. A fost gasit un crap.
A fost curatat de solzi, branhii si maruntaie.
A fost spintecat in doua, de-a lungul coloanei vertebrale, lama cutitului plonjand exact pe proximitatea imediata a acesteia (metoda, de altfel, valabila pentru aproape toate soiurile de peste; daca apar obiectii la acest capitol, nu ezitati sa informati autorul acestui articol – critica constructiva este absolut necesara).
Osos fiind de felesag, crapul necesita o atitudine speciala. Povestelnicul a bagat lama cutitului sub vertebre si a facut o incizie exact sub respectivele, pentru a le scoate in evidenta de restul fileului. (Da, trebuie sa recunoastem ca pentru aceste proceduri, cutitul ales nu este potrivit defel, dar altul nu era. In schimb, Povestelnicul a realizat importanta unui cutit meserias pentru filetat pestele).
Mai departe, in actiune a intrat clestele. Din nou unul nepotrivit, dar, mai mult sau mai putin efectiv. Rezultatul conteaza: crapul nostru a fost dezosat.
Ca sa obtinem doua bucati de fileu. Pielita a fost intentionat lasata, pentru cromatica si… pentru ca place.
Mai departe:
100g sos de soia
una bucata lamaie stoarsa si strecurata
1 lingura de zahar
5 catei de usturoi
cateva felii subtiri de ghimbir proaspat
un strop de ulei de masline
cateva frunze de busuioc proaspat
Toate au fost tocate in blender.
Intr-un final, pestele nostru a fost feliat dupa care a plecat binecuvantat in sosul obtinut.
Si a stat acolo cam o ora, la rece.
Dupa, a fost prajit in ulei de masline, cam 3-4 minute pe fiecare parte (probail, pielea trebua scoasa; probabil crapul nu este un soi tocmai potrivit pentru astfel de manipulari culinare; rezultatul, insa, a fost mai mult gustos decat aratos).
Intre timp, a fost facuta si o salata.
Din ridiche si gulie (despre gulie, voi scrie aparte – este o descoperire recenta si surprinzator de placuta, ca si gust, ca si textura)
Printre altele, gulia isi desface gustul mai ales in ulei, mai ales cu sare (anume in aceasta combinatie este consumata de cei ce o cresc in gradina). De aceea, pentru salata, am lasat-o sa-si dezvaluie aroma in ulei cu sare, vreo 15 minute.
Dupa, am adaugat ridiche, busuioc tocat si frunze de baby spanac. Am amestecat.
Pana la urma, cina copioasa si sanatoasa a aparut in ochiul obiectivului, cam asa:
Gustul celor gatite a fost pe masura. Reteta lui Igor, gatita anterior pe litoral, a fost interpretatata in conditii casnice fara prea grave esecuri. Desi salata face parte dintr-o alta poveste, ea si-a avut locul de cinste si aici.
Sa fiti sanatosi.
